Judecătorii de la TAS au audiat ieri reprezentanţii Viitorului şi ai FCSB în cadrul procesului iniţiat de roş-albaştrii în care aceştia revendică titlul de câştigători ai Ligii 1, iar joi au dat verdictul: Viitorul este campioana Ligii 1, ediţia 2016/2017.

UPDATE, ora 12.18 Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a stabilit ca neîntemeiat demersul Stelei de a revendica titlul în Liga 1. Judecătorii au apreciat că FCSB a primit în februarie o circulară din partea LPF în care se specifica faptul că în caz de egalitate de puncte se vor lua în considerare doar rezultatele directe din play-off, dar oficialii roş-albaştrilor nu au ţinut seama de asta.

În consecinţă, la tragerea la sorţi a meciurilor pentru turul trei preliminar al Ligii Campionilor, vineri, Viitorul Constanţa va evolua pe „ruta campioanelor”, în timp ce FCSB pe „ruta non-campioanelor” şi va avea şanse infime să se califice în grupele Champions League.Între potenţialele adversare al roş-albaştrilor se află Dinamo Kiev, Ajax Amsterdam, ŢSKA Moscova sau FC Bruges.

„După o lună și jumătate avem și noi o dimineață plăcută. Am avut emoții, a fost un examen complicat. Ne pregătim să desfacem șampania”, a fost prima reacție a lui Cristi Bivolaru, managerul general al Viitorului, la televiziunea Sport.ro.

UPDATE, ora 11.30 Verdictul este aşteptat dintr-un moment în altul.

ŞTIREA INIŢIALĂ. Verdictul TAS chiar cu o zi înainte de tragerea la sorţi pentru preliminariile UEFA Champions League. Audierile de miercuri au durat aproape 5 ore, iar pe lângă reprezentanţii Viitorului şi ai FCSB, au fost audiate şi Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal.

Faptul că dosarul este unul stufos i-a determinat pe judecători să amâne decizia pentru o zi. Viitorul şi FCSB au terminat la egalitate de puncte play-off-ul Ligii 1. LPF susţine că în această situaţie câştig de cauză are echipa care a avut rezultate directe mai bune în play-off, respectiv Viitorul.

În schimb, oficialii FCSB spun că ar trebui să se ţină cont şi de rezultatele directe din sezonul regulat, situaţie în care roş-albaştrii s-ar afla în avantaj şi ar trebui să fie desemnaţi campioni. În ciuda optimismului afişat în ultima perioadă, Gigi Becali a surprins şi susţine că are tot mai puţine speranţe să aibă câştig de cauză la Lausanne. „Pe măsură ce trece timpul şi se apropie verdictul, parcă au scăzut speranţele, nu ştiu de ce. Probabil şi pentru că vreau să se termine odată balamucul ăsta. Fie ce-o fi”, a declarat patronul FCSB, la „Digi Sport Special”.

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here