Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj au demarat cercetări în cazul unui profesor de matematică de la Școala Gimnazială nr. 1 din Rovinari acuzat că ar fi lovit un elev în timpul orelor de curs, a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituției, Miruna Prejbeanu.

Potrivit acesteia, profesorul, în vârstă de 65 de ani, este cercetat pentru lovire sau alte violențe.

„Polițiștii din cadrul Poliției orașului Rovinari au fost sesizați de mama unui elev cu privire la faptul că fiul ei ar fi fost agresat de un profesor de matematică în timpul orelor de curs. S-a întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe”, a precizat Miruna Prejbeanu, potrivit Agerpres.

Surse din cadrul IPJ Gorj au afirmat că evenimentul a avut loc în data de 19 septembrie, într-o pauză în jurul orei 18,00, când, în timp ce se juca cu alți colegi, elevul de clasa a V-a ar fi fost agresat de cadrul didactic.

În paralel cu ancheta polițiștilor, și conducerea unității de învățământ din Rovinari analizează cazul.

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here