Un deţinut în vârstă de 27 de ani care s-a simţit rău şi a primit asistenţă medicală la cabinetul Penitenciarului din Baia Mare a murit la spital, după ce a intrat în stop cardio-respirator. Tânărul urma să fie eliberat peste 3 luni.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului din Baia Mare, Andreea Dobriţoiu, a declarat, luni, că procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au deschis un dosar penal şi fac cercetări în cazul morţii tânărului de 27 de ani.

„În 22 septembrie, deţinutul în cauză a acuzat o stare de rău şi a solicitat să fie prezentat la cabinetul medical, lucru care s-a şi întâmplat de îndată. Colegii l-au prezentat la cabinetul medical unde avem asistenţă medicală non-stop. Personalul medical aflat în serviciu i-a acordat primul ajutor şi a efectuat şi manevre de resuscitare şi deţinutul a fost stabilizat. De la noi a plecat în stare stabilă către Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Baia Mare. Starea acestuia s-a deteriorat din nou, personalul medical de la spital a reluat manevrele de resuscitare, dar din păcate a fost declarat decesul persoanei în jurul orei 12.50”, a spus Andreea Dobriţoiu, potrivit Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului din Baia Mare a subliniat că deţinutul a plecat stabil de la cabinetul închisorii şi a murit, la spital, după ce a intrat în stop cardio-respirator.

Potrivit sursei citate, despre acest caz s-a înştiinţat familia, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, dar şi judecătorul de supraveghere a privării de libertate.

Tânărul săvârşea o condamnare de 3 ani şi 4 luni pentru complicitate la furt calificat şi urma să fie eliberat peste 3 luni.

El nu era cunoscut cu afecţiuni medicale.

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here