Scriitorul britanic Brian Aldiss, cunoscut pentru povestirile sale de science-fiction care au marcat acest gen literar la începutul anilor 1960, a murit sâmbătă la 92 de ani la domiciliul său din Oxford (nordul Marii Britanii) a informat luni agentul său literar citat de EFE.

Aldiss a publicat în 1969 ‘Supertoys Last All Summer Long’, o povestire despre un robot cu înfățișare de copil care a servit drept inspirație în 2001 pentru filmul ‘AI Artificial Intelligence’ al regizorului american Steven Spielberg.

Autorul britanic a publicat și alte povestiri devenite clasice ale literaturii de science-fiction în Marea Britanie, precum ‘Non-Stop’, ‘Hothouse’ și ‘Helliconia’.

Aldiss a fost de asemenea și un reputat scriitor de memorii, inspirându-se din propriile amintiri din călătoriile sale în Extremul Orient și Birmania pentru a scrie saga ‘Horatio Stubbs’.

El a fost „prieten și tovarăș de pahar” cu scriitorul Kingsley Amis și a menținut o corespondență prolifică cu reputații autori C.S. Lewis și J.R.R. Tolkien, a subliniat agentul său într-un comunicat.

Aldiss a câștigat în 1962 prestigiosul premiu Hugo de science-fiction pentru povestirile sale scurte ‘Hothouse’, iar în 1965 premiul Nebula pentru nuvela sa ‘The Saliva Tree’.

În ultimii ani, „viziunea lui prolifică și curiozitatea sa vie asupra lumii” și-au găsit expresie în culegerea de povestiri ‘Harm’ (2008) și ‘The Finches of Mars’ (2013).

Confratele său Neil Gaiman a deplâns luni pe Twitter moartea lui Aldiss, care, a spus el, „l-a lovit ca un meteorit în inimă”.

comments

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here