Interesul foarte mare pentru finantarea europeana nerambursabila pe care l-au aratat tinerii fermieri in cursul anului trecut se mentine si pentru 2016. Ca urmare a acestui fapt, AFIR a anuntat ca valoarea totala nerambursabila a proiectelor depuse prin submasura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” a ajuns la nivelul maxim al sumei pentru care se pot primi cereri de finantare in acest an pentru zona non-montana.

Pana in acest moment, pentru dezvoltarea fermelor agricole in zonele non-montane, au fost depuse 3.973 de cereri de finantare, in valoare de 163,24 milioane de euro.

Odata atins plafonul stabilit din alocarea disponibila pentru componenta non-montana din cadrul submasurii 6.1 (153,6 milioane de euro) sesiunea de depunere a proiectelor se inchide automat. Pentru zona montana din cadrul submasurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, AFIR primeste in continuare cereri de finantare, suma disponibila ramasa este de33,3 milioane de euro, sesiunea de depunere fiind deschisa pana la 31 octombrie 2016, in limita fondurilor disponibile.

LĂSAȚI UN MESAJ