Lufthansa a anuntat luni ca anuleaza aproximativ 1.700 de zboruri care urmau sa aiba loc marti si miercuri, din cauza grevei pilotilor, si ca a solicitat la un tribunal din Munchen un ordin temporar de blocare a protestelor, transmite Reuters.

Sindicatul Vereinigung Cockpit a decis organizarea unor noi greve marti si miercuri, dupa ce actiunile greviste organizate saptamana trecuta, de miercuri pana sambata, si negocierile pentru majorarea salariilor pilotilor nu au avut rezultat.

Lufthansa a precizat ca va opera marti 2.184 de curse dintr-un total planificat de 3.000, iar miercuri 2.110 din 3.000.

Un tribunal din Frankfurt a respins saptamana trecuta cererea operatorului aerian german de blocare a actiunii greviste a pilotilor.

In urma grevei de saptamana trecuta, Lufthansa a anulat aproape 2.800 de zboruri. Circa 350.000 de pasageri au fost afectati de greva, care a fost al 14-lea protest de la inceputul anului 2014, conflictele de munca provocand companiei costuri de sute de milioane de euro.

Conducerea Lufthansa a oferit pilotilor o majorare de 4,4% a salariilor, in doua etape, plus o plata unica echivalenta cu castigul pe 1,8 luni.

Sindicatul vrea majorarea salariilor cu 3,7% pe an pentru 5.400 de piloti, pentru o perioada de cinci ani care incepe retroactiv, din 2012.

Grevele pilotilor au costat Lufthansa 222 de milioane de euro in 2014, iar protestele din 2015 ale pilotilor si personalului navigant 231 de milioane de euro, potrivit Institutului IW pentru Cercetari Economice din Koln.

Potrivit Lufthansa, greva de saptamana trecuta a costat compania circa 10 milioane de euro pe zi.

LĂSAȚI UN MESAJ