Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de felicitare cancelarului Angela Merkel după rezultatele oficiale ale alegerilor din Germania.

Klaus Iohannis a transmis un mesaj de felicitaredin partea Președinţiei României Cancelarului Republicii Federale Germania, doamna Angela Merkel.

În urma rezultatului alegerilor legislative din Republica Federală Germania, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis luni, 25 septembrie a.c., un mesaj de felicitare Cancelarului Republicii Federale Germania, doamna Angela Merkel.

„Câștigarea alegerilor parlamentare federale îmi oferă prilejul de a vă adresa cele mai sincere felicitări, împreună cu urări de succes în noul mandat de Cancelar.

Relația dintre România și Germania este una excelentă, de natură strategică, aspect confirmat pe deplin de intensitatea dialogului nostru politic, a cooperării economice şi sectoriale și a legăturilor interumane, precum și prin împărtășirea acelorași valori democratice fundamentale. România reprezintă totodată un partener stabil şi de încredere al Germaniei, un promotor al consolidării proiectului european.”, se arată în mesajul Președintelui Klaus Iohannis.

Preşedintele României a subliniat faptul că anul 2017 are o simbolistică aparte prin aniversarea a 50 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice și a 25 de ani de la semnarea Tratatului privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a menționat că întâlnirea cu Angela Merkel, Cancelarul Republicii Federale Germania, din luna iunie a acestui an, de la Berlin, a confirmat soliditatea parteneriatului bilateral și a oferit perspectiva unei colaborări strânse în plan european, inclusiv în ceea ce privește discuțiile cu privire la viitorul Europei, cât și în perspectiva exercitării de către România a Președinției Consiliului UE în primul semestru din 2019.

Preşedintele României și-a exprimat convingerea că cele două țări vor putea continua colaborarea excelentă, spre beneficiul popoarelor român şi german, precum şi pentru viitorul Europei.

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here