Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de promulgare a Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, informează Administrația Prezidențială.

Klaus Iohannis „susţine necesitatea de creştere a veniturilor salariale, în mod sustenabil, pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor. Este evident faptul că România are nevoie de un cadru legislativ care să introducă ordine în sistemul public de salarizare, astfel încât să fie eliminate inechităţile şi disfuncţionalităţile salariale. În acelaşi timp, Preşedintele României susţine necesitatea unei creşteri sustenabile a salarizării în sectorul bugetar, care să asigure motivaţiile adecvate şi performanţele necesare din partea tuturor beneficiarilor”.

Iohannis aminteşte că proiectul salarizării unice a fost un proiect asumat, ca parte esenţială a programului de guvernare, de către PSD. „În acest sens, este responsabilitatea PSD-ALDE să asigure dezvoltarea echilibrată şi să concilieze obiectivul de creştere a salariilor cu cel de păstrare a stabilităţii macroeconomice şi bugetare a României”, consideră preşedintele.

El atrage atenţia că unele aspecte „problematice” vor trebui corectate ulterior, în perioada de aplicare.

„Coaliţia aflată la guvernare are obligaţia să se asigure că legea salarizării va produce rezultate conform promisiunilor făcute, fără a genera dezechilibre în economie şi implicaţii negative asupra bugetului public. În acest sens, aplicarea legii trebuie corelată cu angajamentele României din Pactul de Stabilitate şi Creştere, în vederea păstrării deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB. Această lege ar trebui să rezolve problemele salariale existente în sectorul public, fără să creeze altele”, mai precizează sursa citată.

Legea salarizării, adoptată de Parlament, a ajuns la Palatul Cotroceni pentru promulgare şi se afla „în atenţia” preşedintelui Klaus Iohannis, după cum afirma purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

„În momentul acesta pot să vă spun doar că legea salarizării se află în analiză şi când preşedintele va finaliza această analiză va anunţa ce decizie a luat”, a spus purtătorul de cuvânt.

Dobrovolschi a repetat afirmaţiile lui Iohannis, că preşedintele îşi doreşte o „analiză foarte clară, obiectivă, foarte bună”.

Legea salarizării unitare a fost adoptată pe 7 iunie de Camera Deputaților, for decizional.

Prevederea potrivit căreia aleșii să primească lefuri mărite din iulie, iar profesorii și medicii, etapizat, începând cu anul viitor i-a nemulțumit pe sindicaliștii din educație, care au amenințat inclusiv cu proteste în timpul examenelor de sfârșit de an școlar.

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here