Potrivit unui nou studiu, viaţa a fost însămânţată pe pământ – direct sau indirect – de extratereştri. Dacă o „sămânţă,” fie ea un compus de molecule organice, fie un grup de colonişti din cosmos, ajunge pe o planetă locuibilă ce orbitează o stea apropiată de cea a planetei de origine, viaţa poate să prindă rădăcini.

Oricum, în altă ordine idei, teoria evoluţionistă a lui Darwin are o verigă lipsa, ce poate fi explicată doar de o intervenţie din afară, a lui Dumnezeu sau a extratereştrilor. Deocamdată nu există dovezi clare pentru nici una din cele două variante, aşa că, până la urmă este vorba despre credinţă fiecăruia (deşi, Dumnezeu înseamnă mai cu seama credinţă, în cel mai bun sens).

Dincolo de aceste perspective fundamentale, studiul recent arată că viaţa s-ar fi putut răspândi prin spaţiul cosmic la fel ca şi un virus infecţios, ajungând eventual, în cele din urmă, pe pământ.

Din acest punct de vedere, formele de viaţă extraterestre ar fi putut fi absorbite de la o planetă la alta, creând noi specii oriunde întâlneau un mediu de habitat prielnic.

Acest lucru se putea petrece prin două modalităţi: prin transportarea „seminţelor” organice ale vieţii pe asteroizi ori comete, sau prin mijlocirea unei rase extraterestre extrem de avansate tehnologic, care a vizitat lumi noi.

Conducătorul studiului în cauză, Dr. Henry Lin, a declarat: „În teoria noastră, ciorchinii de viaţă se formează, cresc şi se întrepătrund la fel ca şi bulele dintr-o oală cu apă clocotită.”

Conform modelului acestei cercetări, viaţa s-ar fi răspândit de pe o planetă „vie” în afară, în toate direcţiile.

Coautorul studiului, Dr. Avi Loeb, a precizat, „Viaţa poate să se multiplice de la o stea mamă către o altă stea mamă într-un model asemănător celui al unei epidemii. În acest sens, Calea Lactee ar fi putut deveni infectată cu particule de viaţă.”

Nu este exclus ca o astfel de „molimă” să-şi fi avut originea chiar pe pământ. De exemplu, dacă s-ar fi întâmplat că pământul să fie o „bulă” de viaţă, ar fi putut „molipsi” toate lumile ce găzduiesc acum viaţă de pe jumătate din cerul nostru.

Întrucât stelele au o mişcare relativă una faţă de cealaltă, stelele odată învecinate se pot îndepărta una de alta de-a lungul timpului cu milioane de ani. Această deviere stelară ar fi putut avea efectul de a împrăştia progresiv în afară ciorchinii de „bule” ai vieţii.

Sursă: Astrophysical Journal Letters

LĂSAȚI UN MESAJ