Presa internațională a scris în numeroase rânduri că Dacia Duster va avea în viitorul apropiat o versiune cu șapte locuri, dar acest lucru este negat vehement.

Francois Mariotte, directorul comercial al Dacia, spune că această idee nu va fi pusă în practică, deoarece eficiența mașinii va avea de suferit.

„Când vrei să transformi o mașină de 5 locuri în una de 7 locuri nu mai rămâne compactă și vei pierde și calitățile off-road. Știu că sunt multe zvonuri despre o mașina cu șapte locuri, dar nu este și intenția noastră. Puteți uita de așa ceva”, a spus Mariotte, citat de Le Blog Auto.

Noua generație Dacia Duster va fi lansată în această toamnă, la Salonul Auto de la Frankfurt (Germania).

Din informațiile existente până acum, va fi un Duster marit cu aproximativ 10 centimetri, cu schimbări în habitaclu și un nou sistem multimedia. De asemenea, grila și blocurile optice vor fi modificate. Momentan nu există informații despre preț, dar cel mai probabil va fi în jurul a 11 mii de euro.

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here