Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică o propunere de lege privind un program pilot prin care elevii vor primi pe timpul anului şcolar 2016-2017 o masă caldă sau un pachet alimentar. În primul an vor fi implicate 22 de școli din toată țara, iar după perioada de testare Guvernul va decide extinderea acestuia la nivel naţional.

”Deputaţii PNL susțin acest program pilot și adoptarea de urgență a actului legislativ. Partidul Național Liberal a inițiat încă de acum doi ani un proiect de lege prin care alimentația în școală să fie diversificată. Programul actual “Cornul și laptele” și-a atins limitele, s-a transformat în multe locuri în risipă și nu mai servește scopului pentru care a fost creat.

Alimentația sănătoasă în școală poate combate abandonul școlar și stimula incluziunea socială, elevii pot fi educați în spiritul unui regim de viață sănătos.Pachetul alimentar sau masa caldă va fi în limita valorică de 7 lei/zi și va putea fi modificată în funcţie de evoluţia preţurilor. Banii vor veni de la bugetul de stat, însă şi primăriile pot ajuta din bugetul local la suplimentarea sumelor. PNL va urmări și susține în Parlament inițiativa legislativă ”Masa la Școală”, astfel încât, din septembrie 2017, fiecare elev să beneficieze de o masă diversificată sau caldă, acolo unde este posibil!”,spune deputatul liberal Raluca Turcan pentru Libertatea.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ