Elena Udrea nu exclude o căsătorie cu iubitul ei în perioada următoare. Anunţul a fost făcut chiar la ieşirea de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Fostul ministru al Turismului s-a prezentat luni în faţa magistraţilor după ce procurorii au contestat decizia Curţii de Apel Bucureşti prin care Udrea poate părăsi ţara, în condiţiile în care se află sub control judiciar.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în data de 31 august, că fostul ministru Elena Udrea poate pleca din ţară, în condiţiile în care se află sub control judiciar, ea fiind judecată pentru instigare la luare de mită, hotărârea instanţei nefiind una definitivă.

În mai 2017, procurorii DNA i-au trimis în judecată la instanţa supremă pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, pe care o acuză de instigare la luare de mită şi spălare a banilor, pe fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheorghe Nastasia, pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea Victor Tarhon, pentru luare de mită, pe Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor şi pe Ioan Silviu Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare. De asemenea, DNA a dispus trimiterea în judecată a lui Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

În 6 iulie, magistraţii instanţei supreme au decis ca dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009 să fie trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti. În 19 iulie, însă, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că nu este competentă să judece acest caz şi a retrimis dosarul la instanţa supremă.

Fostul parlamentar Elena Udrea a declarat, după ce Curtea de Apel a retrimis dosarul la instanţa supremă, că acest dosar ar trebui să se întoarcă la DNA şi că acuzaţiile din rechizitoriu nu corespund cu încadrarea juridică, magistraţii neştiind cum să procedeze cu acest caz.

Procurorii menţionează în rechizitoriu că în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Potrivit procurorilor, legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era făcută de către Elena Udrea, care, la momentul respectiv, conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat că intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale era disimulată prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă, menţionează procurorii DNA.

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here