Ionuț Cătălin Bălan, bărbatul de 39 de ani din Argeș, suspectat de propagandă teroristă în favoarea ISIS și intenția de a organiza un atentat la baza militară Mihail Kogălniceanu, solicită judecătorilor să fie pus în libertate.

Ionuț Cătălin Bălan va fi adus joi la Înalta Curte de Casație, unde se va judeca contestația sa la decizia Curții de Apel Pitești din 30 iunie, prin care a fost arestat preventiv.

Bărbatul neagă că ar fi cules informații despre baza americană de la Mihail Kogălniceanu și susține că ar fi mers la Constanța pentru a strânge bani în vederea construirii unei moschei la Pitești. În plus, el susține că este victima unei înscenări, pusă la cale de un iordanian care l-a însoțit la Constanța.

Potrivit DIICOT, începând cu luna noiembrie 2016, bărbatul, folosind numele „Ibrahim”, a utilizat pe o rețea de socializare mai multe conturi personale, prin intermediul cărora a postat și distribuit fotografii cu sigla grupării teroriste DAESH, precum și înregistrări cu atacuri ale acesteia și execuții, prin decapitare și împușcare, cu intenția de a le face cunoscute și de a determina câștigarea de noi adepți capabili să recurgă la săvârșirea aceluiași gen de fapte precum cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o.

Anchetatorii susțin că el avea legături cu membrii unei mișcări salafiste și pro-jihadiste din Franța, pe care îi numea „frații din Toulouse”, pentru care ar fi încercat să culeagă informații despre bazele militare din România unde sunt dislocate forțe ale armatei americane.

În primăvara anului 2015, Ionuț Cătălin Bălan s-a deplasat în zona aeroportului Mihail Kogălniceanu și a bazei militare americane, observând cu atenție căile și punctele de acces în cele două obiective. Bărbatul susținea că la baza americană de la Mihail Kogălniceanu va fi „un iad pe pământ”.

Pe de altă parte, în documentele procurorilor apare înregistrarea unei convorbiri, în care Ionuț Cătălin Bălan relata faptul că se îmbrăca „ca musulmanii” și mergea în metrou, în Franța, unde striga cu voce tare „Allah Akbar!”, stârnind panică printre călători.

Conform SRI, bărbatul a intrat în atenția Serviciului în anul 2015, prezentând indicatori specifici unei persoane aflate într-o etapă avansată a procesului de autoradicalizare. Cel în cauză s-a manifestat prin activități de propagandă teroristă, derulate în mediul relațional și online, în favoarea organizației teroriste DAESH, la care și-a declarat adeziunea.

Conform procurorilor, el și-a exprimat în repetate rânduri intenția și a încercat să convingă și alte persoane de a se deplasa în Siria pentru a se alătura organizației teroriste DAESH.

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here