Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a publicat un anunţ de rechemare a unui sortiment de îngheţată foarte îndrăgit de copii.

Este vorba despre un lot de îngheţată pe băţ tip banană Pirulo Jungly, de 45 de ml, produsă de Froneri Ice Cream Serbia. O parte a produsului ajuns pe piaţa din România este etichetat exclusive în limba greacă, potrivit cugetliber.ro.

„Froneri Ice Cream România retrage din piaţă produsul Pirulo Jungly 45 ml. Această acţiune este o măsură de precauţie, deoarece produsul nu conţine eticheta în limba română. Produsul conţine următorii alergeni: lapte (din reţetă) şi poate conşine ou, gluten, arahide şi varietăţi de nuci. Orice consumator cu alergie la ou, lapte, gluten, arahide şi varietăţi de nuci, care a cumpărat produsul cu numărul de lot specificat şi fără etichetă în limba română, este rugat să nu consume produsul”, se precizează în anunţul publicat de Froneri Ice România.

Reprezentanţii producătorilor susţin că „produsul este sigur pentru consum, cu excepţia persoanelor care au alergii la ou, lapte, gluten, arahide şi varietăţi de nuci”. „Pentru a primi contravaloarea produsului, vă rugăm să păstraţi eticheta produsului şi să ne contactaţi la 0800863785, apel gratuit în orice reţea de telefonie”, mai spun cei de la Froneri Ice România.

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here