Parchetul federal din Manhattan a anunțat miercuri inculparea pentru terorism a lui Sayfullo Saipov, un uzbec de 29 de ani, suspect de comiterea atacului soldat cu opt morți și 12 răniți la New York, acesta declarând anchetatorilor că este „mulțumit de ceea ce a făcut”, relatează France Presse.

Plângerea înregistrată și publicată miercuri de Parchet menționează două capete de acuzare: sprijin pentru o organizație teroristă străină și violență și distrugere de vehicule, delicte pentru care riscă închisoarea pe viață. De altfel, procurorul din Manhattan, Joon Kim, a evocat o procedură care ar permite

Parchetul nu a putut să precizeze dacă vor fi și alte capete de acuzare, fie la nivel federal, fie la nivel statului.

Documentul detaliază ce a spus Saipov anchetatorilor la primul său interogatoriu în spital, unde a fost transportat marți după-amiază după ce a fost rănit în abdomen de către un polițist în timpul arestării sale. Cele două capete de acuzare i-au fost aduse la cunoștință miercuri seara. Ulterior a fost încarcerat într-o închisoare din New York, potrivit biroului procurorului.

Inspirat de înregistrările video difuzate de Statul Islamic pe care le-a urmărit pe telefonul său mobil, acesta a recunoscut că a început să-și planifice atentatul „acum un an”, înainte de se decide, cu două luni în urmă, să utilizeze un camion cu care să intre în mulțime „pentru a face maximum de victime”, potrivit plângerii parchetului.

Islamistul a povestit că a închiriat o camionetă din 22 octombrie pentru a se antrena și a ales ziua de Halloween „pentru a fi sigur că vor fi mulți oameni pe străzi”. După ce a intrat cu furgoneta într-un grup de 20 de bicicliști și trecători marți după-amiază, atacatorul a strigat „Allah Akhbar” coborând din vehicul.

La un moment dat a lovit un autobuz școlar care l-a forțat să se oprească în timp ce intenționa să continue să doboare pietoni până la podul Brooklyn, care face legătura între Manhattan și Brooklyn, potrivit parchetului.

De asemenea, el a recunoscut că este autorul scrierilor în arabă în care era menționată gruparea jihadistă Statul Islamic, găsite lângă camionetă de către anchetatori.

În fine, Saipov a cerut să poată instala drapelul negru al Statului Islamic în camera sa de spital și s-a declarat „mulțumit de ceea ce a făcut”, se mai subliniază în document.

În același timp, poliția federală americană a dat în căutare în cadrul anchetei cu privire la atacul care a îndoliat New York-ul marți un alt bărbat de naționalitate uzbecă, precizând că dorește să-l interogheze pe Mukhammadzoir Kadirov.

În acest context, președintele Donald Trump a cerut miercuri suspendarea Loteriei Vizelor practicată de SUA, un sistem de care ar fi beneficiat și Saipov. Acesta sosise în martie 2010 în SUA și avea reședința legală în această țară.

Donald Trump a menționat, de asemenea, posibilitatea ca el să fie trimis în închisoarea de la Guantanamo. Casa Albă a apreciat că el ar putea fi considerat drept „combatant inamic”, fapt ce i-ar putea limita dreptul la apărare.

Poliția federală americană a anunțat miercuri că l-a găsit pe bărbatul de naționalitate uzbecă, Mukhammadzoir Kadirov, pe care îl dăduse în căutare în ancheta asupra atacului care a îndoliat New York-ul marți, relatează AFP.

„‘Mukhammadzoir Kadirov a fost localizat, noi căutăm încă informații despre el pe care publicul le-ar putea deține”, a indicat biroul FBI din New York într-un comunicat.

„Nu mai căutăm această persoană”, a declarat la rândul său într-o conferință de presă la New York William Sweeney, responsabil FBI.

Poliția newyorkeză l-a arestat pe autorul atentatului de marți Sayfullo Saipov, născut de asemenea în Uzbekistan, care a fost acuzat că a intrat deliberat la bordul unei camionete într-un grup de aproximativ 20 de bicicliști și pietoni marți în Manhattan, făcând opt morți.

Saipov, rănit în abdomen în timpul arestării, a fost interogat pe patul de spital. El a spus că s-a inspirat din înregistrările video difuzate de Statul Islamic, pe care le-a vizionat pe telefonul său mobil. Uzbecul de 29 de ani s-a declarat mulțumit de ceea ce a făcut, înainte de a fi inculpat pentru terorism.

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here