Un studiu realizat de o companie de consultanță financiară și audit a scos la iveală faptul că 7 din 10 români lucrează peste program. De asemenea, o analiză a Organizaţiei pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCDE) arată că românii muncesc mai mult decât germanii, având însă o productivitate de 7,5 ori mai mică decât a lor, așa încât este limpede că o problemă a angajaților din țara noastră este eficiența scăzută.

Deși ocupațiile variază și fiecare dintre activități are propriile sisteme de evaluare a eficienței, există mai multe puncte comune, indiferent de mediul de lucru. Iată ce trebuie să știe orice angajat care vrea să-și crească eficiența la serviciu.

Muncă mai puțină și făcută în mod inteligent

Trăim în secolul tehnologiei, iar în 2016 o mulțime dintre activitățile zilnice ale unui angajat ar putea fi înlocuite cu succes de programe specializate. În acest fel, salariatul poate să se ocupe de alte lucruri, mai importante și care nu pot fi automatizate cu ajutorul computerului. De le programele de contabilitate, la cele de administrare a personalului, acestea sunt adevărate mine de aur pentru un angajat depășit de volumul de muncă și care este supus greșelii umane.

În departamentul de resurse umane, de pildă, niciun angajat nu va putea avea eficiența acestui program de salarizare. Ce reușește programul de salarizare de acolo să facă în câteva minute, un angajat poate să facă în peste o oră, fără să luăm în calcul eventualitatea unei erori umane de calcul. Multiplele funcționalități ușurează enorm munca salariaților și, la finalul zilei, crește de câteva ori productivitatea lor.

Organizarea corectă a timpului de lucru

Este foarte important să știe care este perioada zilei în care au cea mai mare eficiență. Pentru unele persoane este dimineața, pentru altele după-amiaza, sau chiar seara. Odată identificat acest interval, este necesar ca activitățile cele mai solicitante să fie planificate atunci.

Majoritatea studiilor sugerează că vârful capacităților angajaților este atins în jurul orelor 10.00 – 12.00 dimineața, în cadrul unui program de 9.00 – 17.00. Este, practic, perioada de după cafeaua de dimineață, verificarea mailurilor și schimbul de opinii cu restul colegilor. Atunci ar trebui programate activitățile considerate cele mai dificile.

Fără întreruperi în mijlocul activităților

Întreruperea activităților pentru alte chestiuni mici și rapide este una dintre greșelile pe care mulți angajați le comit. Astfel se distruge concentrarea, iar când se revine la sarcina inițială este nevoie de alte câteva minute pentru a fi reluată de unde a fost întreruptă.

Un coleg solicită ajutorul, telefonul atenționează în legătură cu o notificare pe un site de socializare, iconița de mail anunță că este un mesaj nou de citit – sunt doar câteva exemple de lucruri care fură concentrarea angajaților și care ar trebui să fie rezolvate doar după ce este terminată o sarcină.

Pauze scurte și dese

Chiar dacă unele persoane vor fi surprinse de acest fapt, pauzele sunt cheia pentru o productivitate crescută. Este concluzia mai multor studii, care sugerează că mintea noastră nu se poate concentra la adevăratul potențial pentru perioade lungi de timp. În cazul unui blocaj, o pauză scurtă este mai mult decât binevenită, pentru să resetează creierul, care va lucra mai rapid după revenirea din pauză.

Aproximarea corectă a timpului necesar pentru fiecare activitate

O altă greșeală foarte des întâlnită este o aproximare greșită a timpului de care este nevoie pentru un proiect. O determinare greșită a timpului duce la o presiune crescută, la întârzieri inevitabile, iar întreaga activitate este dată peste cap.

Aproximarea ar trebui făcută corect în orice împrejurare, indiferent că este vorba despre un proiect de anvergură sau o sarcină simplă. De la ea pornește întreaga organizare a timpului.

Ție ce îți afectează cel mai mult productivitatea la serviciu?

LĂSAȚI UN MESAJ