1 din 4 femei din România a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său cel puțin odată în viață. 25% din omoruri au avut loc în familie în 2015 (conform datelor Ministerului Public). 90% dintre victimele care cer ordin de protecție sunt femei. Doar 34 de agresori au fost condamnați definitiv în anul 2016, în raport cu 18.683 de fapte de violență în familie sesizate (infracțiuni conform art. 199, Cod Penal). Sâmbătă, 14 octombrie, în București, are loc marșul „Împreună pentru siguranța femeilor”.

În fiecare zi suntem martori la diferite forme de agresiune asupra femeilor, agresiuni care nu sunt sancționate nici de comunitate, nici de statul român. Femeile sunt prizonierele unei culturi a violenţei în care victimele sunt sistematic decredibilizate, blamate şi stigmatizate. Sexismul, rasismul, clasismul, homofobia sunt încă obstacole cu care trebuie să se confrunte femeile atunci când vor să reclame agresiunile și abuzurile.

Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor organizează sâmbătă, 14 octombrie, în București, marșul „Împreună pentru siguranța femeilor”. Participanții sunt așteptați începând cu ora 15, în Piața Universității la ieșirea dinspre parcul Colțea, de unde vor porni în traseu spre Piața Victoriei, via Piața Romană.

Marșul, aflat la a treia ediție, se va desfășura anul acesta sub sloganul „Nu ești singură” pentru a transmite un mesaj de solidaritate cu femeile supraviețuitoare ale violențelor sexiste.

Organizațiile neguvernamentale atrag atenția asupra gravității fenomenului violenței cu care se confruntă femeile din România:

1 din 4 femei din România a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său cel puțin odată în viață (Studiul Agenției Europene pentru Drepturi Fundamentale 2014);
25% din omoruri au avut loc în familie în 2015 (conform datelor Ministerului Public);
90% dintre victimele care cer ordin de protecție sunt femei;
doar 34 de agresori au fost condamnați definitiv în anul 2016, în raport cu 18.683 de fapte de violență în familie sesizate (infracțiuni conform art. 199, Cod Penal).
Organizațiile neguvernamentale solicită autorităților publice să ia măsuri concrete care să reducă incidența actelor de violență, să crească numărul de acte raportate și soluționate în instanțe și să se îmbunătățească asistența:

Să modifice de urgență legislația astfel încât să existe ordinul de protecție provizoriu, emis de Poliție imediat după constatarea faptei de violență, care să asigure o protecție reală și rapidă.
Să modifice de urgență Codul Penal astfel încât cercetarea agresorilor să continue chiar dacă victima își retrage plângerea;
Să se sesizeze din oficiu în cazul violenței împotriva femeilor pentru un număr de zile de îngrijiri medicale corespunzător realităților trăite de femei, nu de 90 de zile de îngrijiri medicale cum este specificat în prezent.
Să existe personal specializat pentru cazurile de violență împotriva femeilor, care să țină cont de riscul de re-traumatizare a victimei.
Să se înființeze centre specializate pentru cazurile violență sexuală, cu personal specializat care să acţioneze în interesul victimelor, prin consiliere psihologică şi consiliere legală.
Să se sesizeze din oficiu atunci când află că există cazuri de acte sexuale cu minore;
Să existe colaborare între instituții ori de câte ori este tratat un caz de agresiune în familie, viol, hărțuire sexuală, exploatare sexuală. Poliţia, Justiția şi sistemul medical trebuie să fie instituţii de suport real pentru victime. Reprezentanţii instituţiilor trebuie să trateze victimele cu demnitate şi profesionalism pentru a le încuraja să aibă încredere să depună plângere şi să raporteze agresiunea.
Să transmită un semnal de toleranță-zero în ceea ce privește violența asupra femeilor și să includă în educație noțiuni despre egalitatea de gen și pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor.
Să existe mijloacele legale pentru stoparea difuzării de emisiuni care degradează femeile, promovează o cultură a violenţei şi transformă violenţa în divertisment.
Pentru a susține cauza, persoanele interesate pot transmite un mesaj video, foto sau scris, prin care să condamne violența împotriva femeilor. Mesajul poate fi postat cu hashtag-urile #STOPVIF și #NuEstiSingura sau pe pagina Facebook a Marșului – Împreună pentru siguranța femeilor!

Schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Solidaritate cu supraviețuitoarele violenței!

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here